În weekendul 18–19 octombrie, la clinica Smile Vision am trăit cu toții emoția primei ediții a cursului „Asistent Medical în Stomatologie 360°”.
A fost mai mult decât un curs – a fost o experiență practică, reală și cu adevărat aplicabilă. Ideea acestui program a pornit dintr-o nevoie pe care o vedem zi de zi: asistentele au nevoie să înțeleagă în profunzime ce fac, de ce fac și cum pot aduce valoare reală în cabinet.
Pentru asta, am adus împreună o echipă care să inspire și să ofere o perspectivă completă:
- Cristina Lăzuran – asistentă medicală și trainer, cu ani de experiență la scaun, care a arătat pas cu pas logica din spatele fiecărei manopere, precum și organizarea unui cabinet(sterilizare, procese, protocoale)
- Dr. Sorina Oglindă – medic stomatolog, care a pornit la rândul ei ca asistentă, împărtășind din experiența dublă și arătând cum arată la scaun activitatea eficientă a unei asistente.
- Mari Zaharia – managerul clinicii, care a adus perspectiva de organizare, leadership și rolul strategic al asistentei într-o echipă medicală performantă și cât sprijin poate oferii unui medic antreprenor.

Am avut alături asistente aflate la început de drum, cu cel puțin un an de experiență, dar și participante cu mulți ani în domeniu, care și-au dorit să își corecteze și eficientizeze modul de lucru. Împreună am explorat cum să lucrăm mai organizat la scaun, cum să reducem costurile și consumabilele în cabinet, am discutat protocoale de sterilizare și de lucru pentru fiecare specialitate, am analizat greșelile frecvente și am împărtășit tips & tricks utile. Cel mai important, am descoperit cum se poate construi o colaborare bună cu medicul și echipa medicală.
Un curs fără pix și caiet
Nu am memorat proceduri și nu am rămas blocați în teorie. Totul s-a desfășurat sub formă de workshop dinamic, cu exerciții practice, demonstrații și implicare directă. Participantele au fost cele care au condus procesul de învățare, iar la final fiecare a plecat acasă cu acțiuni clare și aplicabile imediat în cabinetele în care activează.
Rezultate vizibile și imediate
Ne-am dorit ca acest curs să aducă valoare reală: de la eficiența în sterilizare și organizarea cabinetului, la protocoale de lucru, setupuri bine structurate și înțelegerea logicii din spatele fiecărei manopere. Bucuria noastră a fost să vedem că inclusiv asistentele cu experiență au spus că au învățat lucruri noi, pe care le pot implementa chiar din prima zi.
O comunitate care se formează
Mai mult decât un curs, am reușit să creăm un spațiu de prietenie și colaborare. Am întâlnit asistente pasionate, ambițioase, care știu acum că au la cine apela pentru sprijin și sfaturi atunci când întâmpină provocări.
Mai mult decât o meserie
Am vrut să le reamintim participantelor cât de important este rolul lor și ce impact are fiecare detaliu în viața cabinetului: de la eficientizarea costurilor pentru medicii antreprenori, până la organizarea timpului și beneficiul direct pentru pacienți. Asistența medicală stomatologică nu este doar execuție mecanică – este logică, gândire și responsabilitate, care aduc valoare reală pacientului și întregii echipe.
Le dorim mult succes tuturor celor care au participat la această primă ediție și suntem convinși că vor aduce o contribuție importantă în cabinetele lor. Pentru noi, a fost o experiență caldă, autentică și inspirațională, care ne confirmă că Asistent Medical în Stomatologie 360° nu este doar un curs, ci începutul unei schimbări de perspectivă.

Ne revedem la ediția următoare, în primăvara anului 2026, cu și mai multă energie, experiență și dorință de a crește împreună!
Vrei să afli mai multe despre edițiile următoare? Scrie-ne la education@smilevision.ro sau urmărește pagina noastră pentru noutăți.
Cu mult drag,
Mari Zaharia – manager Smile Vision, Cristina Lăzuran – trainer , Dr. Sorina Oglinda – medic stomatolog





