Ai ajuns, poate în acel punct în care nu mai zâmbești cu ușurință. Îți ascunzi reflexul cel mai natural, nu pentru că nu ai ce spune, ci pentru că dantura ta nu arată așa cum îți dorești.
Poate sunt dinți lipsă, carii adânci sau lucrări vechi care nu te mai ajută — nici estetic, nici funcțional.
Și cu fiecare zi care trece, zâmbetul tău pare tot mai departe de ceea ce era odată… sau de ceea ce ar putea fi.
Ce faci mai departe?
Reabilitarea orală totală nu înseamnă doar să arăți bine în poze. Înseamnă să redobândești funcționalității și sănătatea întregii danturii și a țesuturilor gingivale.
Iar cheia unui rezultat cu adevărat reușit nu este într-o soluție rapidă, ci într-o echipă multidisciplinară, care lucrează cu tine și pentru tine, având un singur obiectiv: să-ți redea un zâmbet sănătos, natural care chiar te reprezintă și care trece testul timpului.
Ce înseamnă, de fapt, reabilitarea orală totală?
Este mai mult decât un tratament stomatologic complex. Este un proces personalizat, adaptat nevoilor tale specifice, care implică intervenții coordonate din mai multe ramuri ale medicinei dentare:
- implantologie – pentru înlocuirea dinților lipsă cu implanturi premium care au dovedit că oferă rezultate și în timp (Bredent, Straumann);
- protetică dentară – pentru realizarea unor lucrări protetice estetice și funcționale, integrate perfect, cu care tu te simți bine;
- ortodonție – pentru corectarea poziției dinților și maxilarelor, precum și a crea spații dentare acolo unde au lipsit dinți;
- odontologie și endodonție – pentru tratarea cariilor și restaurarea dinților naturali;
- estetică dentară – pentru îmbunătățirea aspectului zâmbetului (fațete, coroane dentare, albire dentară cu laser).
Reabilitarea începe cu o evaluare detaliată, urmată de un plan de tratament în care fiecare specialist își aduce expertiza. Nu este o soluție „standard”, ci una complet personalizată, creată în funcție de nevoile tale, obiectivele tale și sănătatea orală actuală.
Colaborarea între specialiști: cheia unui tratament de succes
Un rezultat de durată nu vine dintr-un tratament rapid, ci din sincronizarea perfectă a mai multor specializări. În clinica Smile Vision, echipa medicală include:
- medic implantolog și chirurg, care analizează volumul osos și efectuează eventuale adiții osoase sau gingivale, precum și inserarea implantului dentar (Dr. Paul Zaharia, Dr. Darius Băcăoanu);
- medic specialist protetica, care realizează lucrările protetice personalizate în laboratorul integrat al clinicii (Dr. Bogdan Gligor);
- medicul specialist ortodont, care identifică dezechilibrele ocluzale și le corectează înainte de tratamentele definitive (Dr. Sanela Oprișa)
- medicul specialist parodontolog, care se ocupă de diagnosticarea, prevenirea și tratamentul afecțiunilor parodontale, adică bolile care afectează țesuturile de susținere ale dintelui.
Beneficiul real pentru tine? Timpul tău este valorificat, riscurile sunt minimizate, iar calitatea și predictibilitatea în timp a tratamentului este net superioară – atât estetic, cât și funcțional.
De ce contează experiența echipei și tehnologia de ultimă generație?

Un tratament de reabilitare orală totală este un demers complex, iar succesul său nu depinde doar de priceperea unui singur medic, ci de modul în care o echipă întreagă lucrează coordonat, cu sprijinul celor mai bune tehnologii disponibile.
La Smile Vision, folosim implanturi dentare premium (Bredent, Straumann) și tehnologii moderne de diagnosticare și tratament pentru a asigura rezultate stabile și de lungă durată. Experiența medicilor noștri în utilizarea acestor soluții avansate este esențială pentru fiecare etapă a procesului, de la planificare la execuție și monitorizare post-tratament.
De exemplu:
- adițiile osoase sau gingivale se realizează cu precizie, pentru a pregăti corect terenul pentru implant;
- lucrările protetice sunt realizate în laboratorul clinicii, cu materiale biocompatibile, adaptate fizionomiei tale;
- fiecare etapă este testată, verificată și calibrată, astfel încât rezultatul final să fie nu doar estetic, ci și funcțional, confortabil și rezistent în timp.
După tratament: ce trebuie să știi?
Știm că după o intervenție complexă, apar multe întrebări. Tocmai de aceea, la Smile Vision, ne asigurăm că ești informat(ă) în fiecare etapă – și după finalizarea tratamentului.
Cât durează, în medie, o reabilitare orală totală?
Durata variază în funcție de complexitate – poate dura de la câteva luni la un an. Important este ca fiecare etapă să fie realizată corect, nu grăbită.
Este dureros?
Procedurile se realizează sub anestezie locală sau sedare conștientă, astfel încât disconfortul să fie minim. În plus, echipa Smile Vision îți va fi alături constant, pentru orice întrebare sau nelămurire.
Reabilitarea completă nu e un mit – e o alegere informată
Zâmbetul ideal nu se construiește peste noapte și nici prin soluții rapide, de compromis. Se obține printr-o abordare completă, ghidată de o echipă cu experiență, empatie și tehnologie de top.
La Smile Vision, pacienții aleg:
- tratamente personalizate, nu standardizate;
- implanturi, fațete și lucrări protetice realizate pentru tine, nu doar la tine;
- o echipă de specialiști care colaborează pentru fiecare caz, ca tu să ai parte de un rezultat sigur și durabil.
Vrei să afli dacă ești un candidat potrivit pentru reabilitare orală totală? Programează o consultație la Smile Vision și descoperă cum o echipă dedicată poate transforma sănătatea ta orală!





