Tot ce trebuie să știi ca părinte despre: DEMINERALIZAREA DENTARĂ

Din dorința de a-i oferi Zânei Măseluță o bine-meritată pauză de la prezența-i legendară în casele copiilor de pretutindeni, am încropit pentru dumneavoastră dragi parinți un scurt material informativ cu răspunsuri despre  demineralizarea dentară la copii. 

Statisticile spun că 5 din 10 copii cu vârste de până la 3 ani au deja o carie iar 3 din 10 copii prezintă demineralizări ale dinților de la vârsta de un an. În acest sens, identificarea semnelor demineralizării și luarea măsurilor corespunzătoare  cât mai devreme este imperios necesară.

Demineralizarea dentară este erodarea superficială a smalțului care poate să apară atât pe dinții proaspăt erupți ai copiilor cât și pe dinții lor permanenți. 

Se manifestă prin prezența unor pete albe-cretoase, care evoluează în colorații maro-gălbui, urmând ca mai apoi să devină carii cavitare urmate de pierderea coroanei dentare,  datorită scăderii rezistenței structurilor dentare.

Nu orice pată pe dinte reprezintă o demineralizare dentară.

Diagnosticul de demineralizare dentară este pus de către medicul stomatolog pedodont în urma consultației realizată în cabinet.

Deși nu se poate pune degetul pe o cauză unică care favorizează demineralizarea dinților, este important de știut că studiile din domeniu înregistrează un cumul de factori care o pot produce: de la factori genetici, alimentația mamei în perioada sarcinii, alimentația copiilor la igiena orală extrem de importantă încă din primele luni de viață a copiilor.

Tot ce înseamnă demineralizare, distrugere, carie se întâmplă  pe timpul nopții. Secreția salivară scade deoarece glandele salivare sunt în repaus, iar bacteriile au un mediu propice de a se dezvolta și de a distruge smalțul dinților. 

În prezența unei igiene deficitare acest proces devine și mai periculos datorită numărului crescut de bacterii din cavitatea bucală. 

Păstrarea unei rutine rigururoase de igiena la nivelul aparatului bucal încă de la apariția primului dinte este foarte importantă.

Cum tratăm demineralizarea dentară ?

În primele stadii, demineralizarea o tratăm prin simpla utilizare a unor substanțe speciale cu fluor recomandate de către medicul dentist, în urmă unei consultații

Folosirea tratamentului împreună cu respectarea instrucțiunilor oferite de către medic pot stopa demineralizarea dentară și duc la remineralizarea smalțului dentar.

În cazul unor leziuni cavitare profunde după îndepărtarea țesutului carios, medicul stomatolog va modela cavitatea dintelui pentru a o umple la loc și a reface structura dintelui.

Cu cât demineralizarea este mai avansată cu atât tratamentul este mai amplu.
Pornind de la stadiul incipient și mediu unde se utilizează de la soluții topice la cape performante așa zisele streep crowns , până în stadii avansate unde se poate ajunge la tratamente sub anestezii generale sau extracții.

Ce poți face tu ca și părinte?

Programează vizita copiilor la stomatolog înca de la erupția primului dinte pentru:

  • a intercepta o eventuală demineralizare sau problemă dentară, 
  • a primii sfaturile necesare în legătură cu ce trebuie să faceți și să urmăriți acasă astfel încât copilul dumneavoastră să urmeze o igienă dentară corespunzătoare și să nu aibă probleme dentare, 
  • a creea o legătură între medicul stomatolog pedodont și copiii dumneavoastră.

La nivelul contactului copiilor cu medicul stomatolog, crearea unei legături de interacțiune plăcută între cei doi încă de la o vârstă fragedă este foarte importantă pentru demersurile ulterioare. Prezența acestuia în viața copilului se află pe aceeași scară valorică cu a medicului de familie.

Pâna la vărsta de 12 ani jumătate, perioada în jurul căreia se încheie erupția dinților permanenți, AAPD ( American Association of Pediatric Detistry) recomandă ca vizitele de control să fie odată la 4 luni.
Aparatul dentar fix își are o mare utilitate tot începând cu aceasta perioadă.

Dacă vă întrebați de ce atât de des, răspunsul este că datorită structurii în formare a dinților, cariile pot avansa destul de rapid și pot ajunge la nerv mult mai repede. Acest lucru poate duce la un disconfort destul de ridicat în rândul copiilor, dureri acute și situații dificil de gestionat din cauza nervului voluminos care există în dinții de lapte. 

 Vizitele realizate cu regularitate la medicul stomatolog cu specializare în zona pediatriei vă pot ajuta să preveniți, să tratați și să îngrijiți corespunzător eventualele probleme dintr-o fază incipientă. După vârsta de 12 ani și jumătate, odată cu apariția completă a dinților permanenți, vizitele se pot realiza o dată la șase luni de zile.  

În ceea ce privește îngrijirea acasă, frecvența și corectitudinea periajului dentar este o rutină care se construiește în exercițiul copilului minor prin exemplul oferit de către părinți iar folosirea după periaj a aței dentare și a apelor de gură special create pentru copii pot ajuta în demersul acțiunilor ce previn apariția demineralizării dentare.

De ce să alegi echipa Smile Vision?

Afecțiunile apărute la dinții de lapte ai copiilor pot avea consecințe serioase asupra dinților definitivi,  cu repercursiuni in viata adultă.

De acceea îngrijirea dinților de lapte este foarte importantă și trebuie făcută din timp și la timp cu grijă și atenție. 

La Smile Vision înțelegem cât de importantă este sănătatea dentară, încă de la apariția primilor dințișori și de aceea medicul nostru pediatru este pregătit să îi ofere copilului tău cele mai avansate și eficiente tratamente, indiferent de natura lor.

De asemenea, căutăm mereu soluții pentru ca manoperele și tratamentele realizate să fie cât mai blinde. Evităm folosirea frezelor (produc vibratii, sunt mai agresive)   astfel încăt tratamentele realizate să fie cât mai nedureroase, iar copiii să aibă o experință cât mai ușoară si plăcută.

Știm că rolul nostru nu constă doar în elaborarea și aplicarea tratamentelor pedodontice, ci se extinde în educarea copiilor legat de îngrijirea corectă a dinților, de aceea, echipa noastră se străduiește să găsească întotdeauna calea pentru a-i educa pe cei mici legat de:

  • prevenirea cariilor și afecțiunilor gingivale
  • controlul plăcii bacteriene
  • indicații pentru periajul dentar și igiena bucală corectă

Pentru o lume plină de zâmbete sănătoase, frumoase și îngrijite, vă asteptăm cu drag în clinica Smile Vision. Pentru programări ne puteți contacta la numărul de telefon : 0724 005 832 sau pe e-mail la : office@smilevision.ro.

Mereu pe mâini sigure!

Echipa Smile Vision